Despre jogging si beneficiile lui

În ultimii ani am observat o creștere a numărului de persoane care face jogging, ceea ce mă bucură foarte tare deoarece joggingul este foarte bun atât pentru starea fizică cât și psihică. Este una dintre cele mai simple forme de a face sport și în același timp și foarte benefică. Sportul în aer liber ne ajută să scăpăm de tensiunea din organism, de stres, să uităm de probleme, iar sunetele naturii, cântatul păsărilor, apa curgând sau chiar vântul sunt cele mai benefice pentru relaxarea creierului.

Pe lângă numărul mare de persoane care au început să facă joggind există un număr destul de mare de persoane care găsesc motive de ce să nu practice acest sport: afectează genunchii, cresc șansele de a face varice, scade rezistența mușchiilor și multe altele. M-am gândit să scriu acest articolul cu speranța că poate numărul celor care deja sunt în parc la alergat va crește.

Există anumite tipuri de sport, printre care joggingul și chiar înnotul, care sunt recomandate de medici, pentru că acestea sporesc densitatea oaselor, deci nu are cum să afecteze genunchii.

Problema cu varicele este cea mai falsă dintre toate, deoarece acestea apar din cauza dereglărilor hormale, cauze genetice, obozetitate. Sportul însă ne poate ține la distanță de această afecțiune neplăcută, dar în nici un caz nu poate conduce la apriția ei.

Alergatul nu ne slăbește mușchii! Din contră, ne ajută să construim masă musculară, să fortificăm oaselor, reducând astfel riscul de osteoporoză. Alergatul este și o foarte bună modalitate de a slăbi, deoarece caloriile sunt arse în mod accelerat.

Dacă vrei să te apuci de jogging trebuie să ți cont de câteva lucruri foarte simple. În primul rând, dacă mergi dimineața, nu pleca fără să savurezi micul dejun, deoarece vei obosi mult mai repede și este posibil să apară cârcei sau crampe musculare. De asemenea, trebuie să evităm alergatul când temperaturile sunt ridicate, deoarece apare riscul de insolație și deshidratare. Și nu în ultimul rând, să ne hidratăm foarte bine!

Foto credit: bodygeek.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: