Ce gresim atunci cand vrem sa slabim?

Majoritatea persoanelor care se confruntă cu probleme de greutate ar face absolut orice să reușească să scape de ele.  Dar tot aceste persoane care încep foarte entuziasmate un regim de slăbire renunță foarte repede, ceea ce nu face decât mai mult rău. Nimic nu se întâmplă peste noapte, mai ales dacă vrei într-adevăr să-ți modelezi corpul frumos, trebuie să ai puțină răbdare.

Pe lângă pierderea încrederii după primele zile de regim mai există și alte greșeli pe care oamenii tind să le facă atunci când încearcă să scape de câteva kilograme.

Până să ne pierdem încrederea că nu vedem încă nici un rezultat, greșim atunci când spunem ”de mâine mă apuc de dietă”. Nu trebuie să te apuci de dietă dacă vrei să slăbești și după cele 2-3 săptămâni de dietă să revii la vechile obiceiuri. În plus, termenul dietă te face să te gândești la ceva ce ”te chinuie”, ce nu faci de plăcere.

În schimb, dacă te gândești să-ți schimbi stilul de viață, care te ajută atât să dai kilogramele jos, să te păstrezi la greutatea pe care ți-o dorești, cât și să previ anumite afecțiuni, este posibil să ai rezultate mai bune.

O altă greșeală pe care tindem să o facem este să facem mai mult sport. Rezultatul va fi doar mai multă oboseală și abandonare după doar 2-3 antrenamente. Trebuie să începi treptat cu sportul până îți antrenezi mușchii și să faci în mod constant și regulat.

Printre marile greșeli se mai numără și renunțul la mese, cred că asta ar fi trebuit totuși să fie pe primul loc. Ai impresia că dacă sari peste o masă în ziua respectivă manânci mai puțin? Riști să mănânci chiar mai mult decât ar trebui, pentru că din 3 mese pe zi, organismul va trebui să se mulțumească cu 2 sau poate chiar 1, ceea ce înseamnă că vei mânca mai mult astfel încât să acoperi cerințele nutriționale ale organismului.

Așa că îți propun să-ți schimbi stilul de viață, nu să urmezi o dietă, iar rezultatele vor apărea pe toate planurile, kilogramele dispar, starea de bine și încredere te vor cuprinde, chiar și tenul și părul tău vor fi în pas cu schimbările spre bine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: