Alergia

Din punct de vedere medical, alergia reprezintă ”bagajul genetic” al fiecărei persoane, pe care îl purtăm toată viața. Dacă vă întrebați cumva dacă poate fi moștenită, în literatura de specialitate există studii care susțin că este o probabilitate de 30% ca un copil să moștenească predispoziția pentru alergii dacă unul dintre părinți este alergic.

La nivel mondial, alergiile se află într-o continuă creștere, ultimele studii susțin ipoteze conform cărora pe lângă factorul genetic, contactul microbian prea căzut în primii ani de viață sau poluarea mediului pot juca un rol important.

Diagnosticul de alergie se pune în funcție de simptome, de perioada de timp care a trecut de la ingestie și până la apariția simptomelor (în principal simptomele apar la 2 ore, dar pot să apară și după 24 de ore) și în funcție de intervalul de timp de la ultima manifestare de tip alergie. Conform datelor statistice, 90% dintre alergii sunt provocate de lapte, ouă, alune, caju, grâu și soia. Pâmă în pezent nu există un tratament pentru alergii, doar evitarea agentului care produce alergia., iar în momentul în care se declanșează o reacție alergică se administrează medicație simptomatică.

Trebuie făcută o diferență clară între intoleranța la alimente și alergie. De exemplu printre cele mai cunoste intoleranțe alimentare este cea la lactoză. În general intolerață nu provoacă reacții atât de grave. Printre reacțiile manifestate în cazul alergiilor se numără rinita/conjunctivita care se manifestă prin mâncărimi la nivel nazal și ocular, strănut, lăcrimare, înroșirea ochilor. Totodată la nivel cutanat poate să apară înroșire, edeme, erupții, culoarea pielii devenind roșie.

Cei mai cunoscuți alergeni sunt: praf, polen, mucegai, soare, păr de animale, unele medicamente. Pentru persoanele care se știu alergice este recomandat un consult la alergolog la 2 ani.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: